Când spunem adevărul ne asumăm multe riscuri dar merităm respect pentru că n-am mințit, nu ne-am prefăcut și n-am încercat să ne ascundem în spatele unei măști. 
Întâlnim oameni de la care nu ne așteptăm la prea mult pentru că n-am reușit să-i cunoaștem bine și nu putem pretinde. Ne dorim doar respect, un sentiment greu de obținut deseori. Totuși considerăm că acei oameni au decis să ne vorbească pentru că au descoperit ceva frumos în noi, pentru că s-au regăsit în anumite moduri de a gândi sau poate avem idealuri în comun.
Greșim, din păcate.
Observ că ne învârtim într-un cerc: " eu te laud pe tine, tu mă lauzi pe mine dar eu nu trebuie neapărat să cred în tine. Părem prieteni, dar nu suntem. Ne respectăm ca așa este frumos, totuși nu ne suportăm." Aici vina este undeva la mijloc, nimic de spus.
Ce se întâmplă când unul dintre cei doi crede cu adevărat că există respect? Ce se întâmplă când unul dintre cei doi se consideră folosit?
Respectul, încrederea și susținerea sunt sentimente prețioase, nu ne putem ridica de fiecare dată, nu putem trece peste toate minciunile, nu ne putem baza pe complimente și laudă pentru că sunt armele cele mai periculoase ... împotriva celor care cred că mai există sinceritate, prietenie și omenie.