Am construit și s-a dărâmat. Dar am adunat resturile rămase din sufletul meu și le-am pus mereu la loc. Și continui să o fac.
Am visat și s-a năruit. Nu știu cum le-am pierdut, dar s-au pierdut. Visele.
Am crezut în doi, în noi. Apoi am învățat să cred doar în mine și în Dumnezeu.
Am dăruit, dar am știut și să primesc.
Am disprețuit. Apoi am învățat să iert.
Am plâns. Pentru toate motivele posibile. Lacrimile vin din suflet și se duc tot acolo, vindecându-l. E un paradox. Dar e cât se poate de adevărat.
Am fugit. Și de oameni și de mine însumi. Apoi am învățat să-i accept și să mă accept. Și totuși, mai am momente când fug. Mai ales de mine.
Am învățat să mă las iubită. Iar asta mă face un om fericit.
Комментариев нет:
Отправить комментарий