Uneori obosim.

Obosim de-atâtea gânduri care ne macină, de-atâta aşteptare, deatâta dor, de-atâtea zile transformate în nopţi şi-atâtea nopţi transformate în zile.Obosim să mai fim corecţi, să mai facem ceea ce trebuie făcut, să fim buni şi oneşti, să ne gândim la alţii şi mai puţin la noi, să oferim dezinteresat, să luptăm şi să sperăm.Obosim şi ne lăsăm în voia sorţii fără să mai facem ceva pentru noi sau pentru ceilalţi. Şi culmea este că această perioadă în care ne simţim mai obosiţi ca niciodată ne linişteşte ... o linişte pe care ne-o doream, la care speram şi pe care o aşteptam nemaicrezând totuşi în ea.